This article tries to give an
explanation of such a phenomenon as "hybrid war". What is the "hybrid war"
that today is being talked about so much, after which some states review their
doctrines or strategies. Is it a new kind of war that we have to worry
about or it is a strategic action concept promoted today by the major
geopolitical actors in their areas of interest.
În perioada
postbelică războiul a fost botezat diferit spunândui-se război nuclear, război
asimetric, război disimetric și altele, iar astăzi, când Ucraina duce un război
decisiv pentru existența sa, a mai apărut și un alt nume al războiului cum ar
fi „războiul hibrid”. Ce este totuși
„războiul hibrid”, despre care astăzi se vorbește atât de mult, după care
astăzi unele state își revăd doctrinele sau strategiile. Este oare un alt tip
de război, care trebuie să ne îngrijoreze pe toți, mai ales pe noi militarii
sau este totuși un joc de cuvinte, care a avut menirea să justifice
incompetența conducerii politice și militare ale unor state, care nu au putut
face față unor situații strategice complexe.
În acest
articol, voi încerca să determin ce schimbări
sau produs în fenomenul
războiului, care a dus la rebotezarea lui ca „războiul hibrid”. Fiind un specilist militar am încercat să
supun analizei mai detaliate determinanta cea mai violentă a războiului și anume lupta
armată. Reieșind din faptul că lupta
armată se desfășoară diferit la nivelul strategic, operativ și tactic voi
încerca să analizez în parte fiecare nivel.
Deci voi începe
cu cel mai înalt nivel de conducere a războiului, cu strategia. Din definiții
cunoaștem că strategia este arta
de utilizare a instrumentelor puterii naţionale pentru
a asigura atingerea obiectivelor stabilite de către
politică. Deci
din definiție reiese că strategia este ca un instrument al politicii pentru realizarea obiectivelor propuse.
Pentru realizarea obiectivelor stabilite de către politică strategia va pune în
aplicare instrumentele puterii avute la dispoziție și anume instrumentul informațional, instrumentul diplomatic, instrumentul economic și instrumentul militar, iar de arta
aplicării lor va depinde și rezultatele în realizarea obiectivelor politice.
Revenind la „războiul
hibrid” și semnificația lui din literatura de specialitate occidentală înțelegem,
că "razboi
hibrid" este o noțiune care se refera la o arie
extinsă de acțiuni ostile, în care forta militară reprezintă doar o mica parte,
și care sunt executate în concertare, ca parte a unei strategii flexibile, cu
obiective pe termen lung[1].
În mijloacele de
informare în masă de limbă rusă găsim că „războiul hibrid” este o strategie militară, care combină un război convențional, un război mic și
război cibernetic[2].
Într-o
altă sursă găsim că în „războiul hibrid” acțiunile se duc primordial în spațiul
informațional și acel ce va controla acest spațiu va obține victoria[3].
Difinițiile de
mai sus au fost formulate în urma ultimelor evenimente militare produse în
Ucraina, unde se vede clar, că în fenomenul dat a fost mult mai vizibil
aplicarea instrumentului informațional al puterii și s-a creat senzația unei
schimbari atât în arta razboiului cât și în arta militară. Este oare un element
de noutate aplicarea mai masivă a instrumentului informațional al puterii
pentru atingerea obiectivelor politice sau nu? Nu, nu este așa. În istorie sunt
multe cazuri, în care prin aplicarea reușită a instumentului informațional s-au
obținut niște rezultate remarcabile atât la nivelul războiului cât și la
nivelul luptei armate. Ca exemplu poate servi anexarea regiunii Sudet în 1938,
iar mai apoi ocuparea întregii Cehoslovacii de către Germania nazistă, unde
prin acțiuni propagandistice masive în combinație revoltele populației germane
majoritate din zona s-a reușit anexarea unei regiuni fără să se deschidă un foc
de armă. Este un rezultat strategic remarcabil, asemănător cu cel din Crimeea
al anului 2014 cu o simplă deosebire că în ultimul caz au fost folosite mai
multe mijloace pentru desfășurarea reușită a războiului informațional
(televiziune, internet și altele). Alte evenimente din istorie asemănătoare cu
războiul din regiunile de Est ale Ucrainei din anul curent pot fi: războiul
Sovieto-Afgan (1979-1989); războaiele din Coreea (1950-1953) și Vietnam (1957-1975),
unde forțele insurgente au fost sprijinite econimic, militar și informațional
de către marile puteri cu interese geopolitice în regiunile date.
Din cele
relatate se vede clar că în evenimentele militare desfășurate în Ucraina nu s-a
produs nici o schimbare în arta strategică, deci războiul a rămas acelaș
fenomen social cu un caracter puternic distructiv, iar ceea ce astăzi este
numit „război hibrid” este un concept sau mai bine zis un plan strategic de
acțiune într-un conflict armat sau război.
Și la nivel
strategic militar nu s-a produs nici o schimbare semnificativă, rămânând
aceleași principii de aplicare a forțelor armate la etapa militară a
războiului. Succele sau insuccesele militare înregistrate în acțiunile militare
ale vecinilor noștri nu este rezultatul unor mutații în desfășurarea luptei
armate ci este rezultatul aplicării reușite sau mai puțin reușite ale
instrumentelor strategiei militare.
În prezent mulți speciliști militari, fiind sub
influiența rezultatelor reușite ale armatei americane în războaiele din golf, prezic tot mai des schimbări în
ducerea luptei armate, afirmând că lupta armată nu se va mai duce pe fronturi
lungi, nu va mai fi nevoie de armate în masă, iar acțiunile militare în tranșee
au rămas în istorie. Lupta armată se va duce cu forțe mici, mobile, pe anumite
direcții îndreptate spre anumite obiective importante. Da, sunt de acord cu
colegii mei, doar atunci când merge vorba de acțiuni militare asimetrice, între
o forță puternic tehnologizată, cum este și a fost armata SUA și o forță slabă,
tehnologic depășită, cum a fost armata Irakiană. Dar cu totul altceva se
întâmplă atunci, când se lovesc două forțe relativ egale, cu același potențial
militar. În cazul dat, în lupta armată se aplică aceleași principii și procedee
ca și acum 50-60 de ani în urmă, iar acțiunile militare iarăși revin la
aceleași poziții, și statele cu mai puține posibilități de tehnologizare
încearcă să-și mențină sau să-și mărească potențialul militar mărind numărul de
efective, revenind la aceleași armate în masă. Dacă revenim iarăși la Ucraina,
s-a văzut clar că dacă la începutul războiului acțiunile militare aveau un
caracter de manevră din ambele părți, se duceau pe anumite direcții, atunci spre
sfârșitul anului 2014 acțiunile militare au căpătat un caracter static, de
poziție, ajungând ca și acum 100 de ani în urmă, în Primul război mondial, ca soldații
din ambele tabere să ierneze în tranșee.
Și în fine,
făcând un bilanț al analizei componentei strategice a luptei armate am ajuns la
concluzia că la nivelul dat nu s-a produs nici o schimbare semnificată. În acțiunile
botezate ca „războaie hibrid” s-a aplicat mai intensiv, pe lângă lupta armată,
instrumentul informațional, ceea ce dat senzația de o schimbare.
Astăzi sub acoperirea
conceptului de „război hibrid”, unii specialiști militari tot mai des
promovează idea că și la nivelul operativ al luptei armate s-au produs schimbari radicale. Pentru a se argumenta fenomenul dat se
face tot mai des trimitere, la fel ca și la nivelul strategic, la evenimentele
care sau produs și se mai desfășoară în Ucraina. Ce este drept, că nici într-o
sursă nu se poate găsi o anumită argumentare a schimbărilor prognozate la nivel
operativ, vorbindu-se numai la general. Ca să vedem dacă s-au produs sau nu acele
schimbări la nivel operativ trebuie să supunem analizei factorii determinanți ai
nivelului dat și anume: structura grupărilor de forțe de nivel operativ ale
forțelor proprii și ale adversarului; zone de operații; direcții de operații;
obiective de nivel operativ existente și nu în ultimul rând sistemele de
armament cu efect operativ. Ași prefera să scriu despre primul factor determinant, structura grupărilor de forțe, pentru că astăzi,
când se vorbește despre schimbări, se are în vedere mai mult schimbarea acestui
factor. Se cunoaște că la nivelul operativ al luptei armate grupările de forțe
au o structură flexibilă și se formează în dependență de obiectivul stabilit de
caracteristicile zonei de operații și altele. În rezultatul desfășurării operațiilor
militare în perioada Războiului II mondial s-au stabilit principii și reguli
clare de formare a grupărilor de forțe
operative, de aplicare a genurilor de arme și categoriilor de forțe în operații.
Aceleași principii și reguli au fost aplicate și în perioada postbelică și
atunci când au fost aplicate corect au fost obținute rezultate remarcabile.
Drept exemplu pot servi acele două razboaie din Irak de la sfârșitul secolului
XX începutul secolului XXI, unde aplicarea corectă a principiilor și regulilor
artei operative au dus la obținerea unor rezultate excelente pentru coaliția multinațională.
În războiul de astazi din Ucraina lupta armată la nivel operativ se desfășoară
cu abateri grave de la cerințele artei operative. Aceste abateri se referă în
deosebi atât la structura grupărilor de forțe de nivel operativ cât și la aplicarea
în operații a categoriilor de forțe și a genurilor de arme. Drept rezultat
lupta armată a căpatat un caracter de durată, obiectivele operative stabilite
din ambele parți nu sunt realizate, pierderile de vieți omenești sunt grozav de
mari și ca finalitate ambii adversari și-au băgat trupele în tranșee, ca și
acum 100 de ani în urmă, și toate
tentativele desfășurării unor operații ofensive s-au terminat nereușit.
În fine,
referitor la nivelul operativ al luptei putem conchide următoarele, că numai o
mică abatere de la regulile și principiile artei operative, care se manifestă prin
aplicarea incorectă a principiilor de formare a grupărilor de forțe, a principiilor
de întrebuințare a lor în operație au dus la obținerea unor rezultate negative
militare, creînd senzația unor mutații la aceast nivel al artei militare.
Nivelul tactic
al luptei armate, este cel mai mic și cel mai dinamic nivel al artei militare.
Ca să vedem dacă s-au produs schimbări la nivelul tactic în ultimii 20 de ani,
la fel ca și la nivelul operativ este necesar de anazat principalii factori
determinați ai acestui nivel. Istoria ne arată, că din toți factorii
determinați, anume factorul dezvoltării armamentului și tehnicii militare a
produs cele mai mari schimbări în tactică. Dacă în secolele XVII-XIX până la apariția armelor de
foc cu tragere automată în armatele de atunci era aplicată tactica liniară, iar
mai târziu tactica coloanelor și liniilor de tragători, la sfârșitul secolului
XIX începutul secolului XX odată cu
apariția armelor de foc automate tactica se modifică substanțial și duce la apariția tacticii lanțurilor de
trăgători, aplicată până în prezent. Făcând această analiză, mă întreb, a
apărut oare pe câmpul de luptă, în ultimii 20-30 de ani, un așa sistem de
armament care să producă schimbări radicale în tactică? Nu, nu a apărut. Ceea că pe câmpul de luptă au
apărut sisteme de armament care lovesc cu înaltă precizie, ceea că pe câmpul de
luptă au apărut sisteme sofisticate de comandă și control nu au produs
schimbări esențiale la nivelul tactic al luptei armate, producând numai niște
ajustări la ceea ce exista deja din războaiele trecute.
Și în fine,
evenimentele actuale care au loc în Ucraina nu au produs nici o mutație în
fenomenul războiului. Războiul a rămas să fie, cum o spunea și Carl von Clausewitz acum 184 de ani în urmă,
o continuare a politicii prin mijloace violente. Noțiunea de „război hibrid” atât de frecvent promovată astăzi,
rămâne a fi un procedeu de acțiune strategică mai vechi, reactivat astăzi de
niște actori geopolitici în scopul atingerii unor obiective geostrategice în
zonele sale interes. Lupta armată, la fel ca și celelalte componente ale
războiului, a rămas aceeași și se desfășoară după aceleași legi și principii
existente până acum la toate cele trei
nivele: strategic, operativ și tactic.
[1] http://www.hotnews.ro/, accesat
la 21.00 03.01.2015.
[2] www.ru.wikipedia.org, accesat la 09.45 29.12.2014.
[3] http://aillarionov.livejournal.com/,
accesat la 09.45 29.12.2014.
