8 dec. 2021

Este posibil un război între Rusia și Ucraina?

 

Războiul, inclusiv și lupta armată, ca cea mai importantă componentă a războiului,  sunt fenomene social-politice, ale cărui origini, evoluţii, cauze, trăsături caracteristice sunt determinate de acel nivel al dezvoltării societății umane, unde apar puternice contradicții sociale între state, popoare şi națiuni.

Un citat încă din antichitate, dar care nu și-a pierdut actualitatea nici astăzi spune că ,,dacă noi nu dorim războiul, războiul ne dorește pe noi”. Din toată istoria omenirii, începând cu 3500Î.Hr., au existat doar apx. 312 ani de pace, au avut loc apx. 15000 de conflicte și războaie. De aici putem concluziona,  că în activitatea sa omenirea s-a aflat în stare de război permanentă, având doar niște pauze, pentru a se pregăti de alt război.

               Ridicol este faptul, că în țara noastră fenomenul războiului și al luptei armate  încearcă să fie explicat de niște persoane incompetente în acest domeniu, cu un nivel scăzut de calificare, sau fără nici o calificare  în domeniul științei militare. Astfel, sistematic la televiziune , radio sunt  prezentate niște concepte false și lipsite, atât de realitate, cât și de o fundamentare științifică. Se creează impresia că prognozele  prezentate nu au menirea de a face o  explicare reală a fenomenelor militare și  informarea  reală a populației, dar urmăresc  scopuri strict propagandistice, care nu au nimic comun cu interesele naționale ale Republicii Moldova, promovând astfel interesele  marilor actori geopolitici de pe continentul european. De aici apar și expresiile, că Moldova nu are nevoie de armată, suntem înconjurați de prieteni și nu mai există riscul apariției unor războaie, dar dacă vom fi implicați, ne vor apăra partenerii străini și altele.

        Așadar, ultimul război,  despre care s-a vorbit și se vorbește mult  în mijloacele de informare în masă, a fost despre un posibil război dintre Ucraina și Rusia.  Despre aspectele politice, sociale și economice ale acestui război, interesele geopolitice urmările,  atât a părților care vor fi  implicate în conflict,  cât și a marilor actori geopolitici din zonă  sa vorbit mult,  însă, în acest articol ași dori să mă refer la aspectele militare ale posibilului război.

        În acest context, în baza comparării potențialelor de război ale Rusiei și Ucrainei  voi încerca să prezint unele prognoze și anume dacă din punct de vedere militar există posibilitatea declanșării unui război convențional între aceste state și  dacă totuși se va declanșa, care va fi caracterul și urmările acestui  război.

        Totodată, dacă în analiza prezentată, ne vom axa pe compararea potențialelor de război,  să dăm o claritate  de la bun început.  Deci, ași dori să vă  prezint unele noțiuni cu privire la potențialul de război.

        Literatura de specialitate scrie, că potențialul de război al unui stat cuprinde totalitatea forțelor și mijloacelor acestui stat destinate scopurilor militare. Principalele componente ale acestuia sunt: potențialul militar; potențialul economic; potențialul demografic și altele. În continuare în baza comparării acestor componente ale potențialului de război voi încerca să dau un răspuns problemei în cauză.

Să începem cu compararea potențialului militar. El reprezintă totalitatea forțelor şi mijloacelor de luptă armată pe care un stat le poate destina purtării războiului. Principalele componente ale potențialului militar pot fi: efectivele armatei; armamentul şi tehnica de luptă; moralul militarilor; numărul şi calitatea cadrelor de comandă; organizarea, disciplina şi coeziunea internă a armatei; gradul dezvoltării științei militare şi doctrinei militare; pregătirea de luptă a trupelor şi pregătirea populației pentru apărarea țării. Voi supune comparării primele două componente ale potențialului militar, pentru că celelalte sunt relativ egale la ambele state.

 

Tabelul de comparare a potențialului militar

Forțe și mijloace

 Rusia

Ucraina

Raport de forțe

Numărul de militari

1014000

255000

3,9/ 1

Tancuri

1990

1110

1,1/1

MLI (mașini de luptă a infanteriei)

4100

1454

2,8/1

TAB (transportoare amfibii blindate)

7100

490

14/1

Sisteme de artilerie

2050

1669 

1,2/1

Artilerie reactivă

1056

625

1,6/1

Rachete terestre (raza de acțiune până la 500km.)

140

12

11/1

Sisteme de rachete antiaeriene

1700

332

5/1

Aviație

1091

207

5/1

Elicoptere de luptă

303

33

9/1

Forțe navale

603

25

24/1

Mijloace de strategico-nucleare (platforme de lansare)

296

0

 

                                                                                                                                             Tabelul nr.1

În tabel nr. 1 sunt prezentate informații despre primele două componente ale potențialului militar și este prezentată o comparație a calitativă al acestor indici.  Deci, ca rezultat al stabilirii raportului calitativ de forțe și mijloace, putem  vedea că după  majoritatea indicilor diferența nu este mare, cu excepția aviației, elicopterelor de luptă, forțelor navale și rachetelor operativ- tactice.  Însă, în cazul acțiunilor militare, Rusia nu ar putea profita de această prioritate,  datorită faptului,  că dacă și-ar concentra toate forțele pe direcția  strategică de sud-vest, unde se află și Ucraina,  ar trebui să golească celelalte direcții strategice, care trec pe teritoriul Federației Ruse. Totodată, dacă ne referim la raportul de forțe și mijloace calitativ  putem spune că el este relativ același. Faptul, că în ultimul timp, de către Rusia sunt demonstrate unele sisteme de armament noi, de ultima generație,  nu înseamnă nimic . Ele sunt niște exemplare experimentale, iar în armată rusă sunt puține marile unități și unități, care au în dotare aceste sisteme de armament.

            În concluzie, în urma comparării  potențialelor militare putem spune, că în cazul declanșării unor acțiuni militare contra Ucrainei, Rusia, cu raportul de forțe existent, nu va fi capabilă să-și atingă obiectivele strategice prin acțiuni militare rapide sau printr-un război fulger și  riscă să fie implicată într-un război de lungă durată.

La capitolul potențial economic putem spune că ambele state se confruntă cu mari probleme economice. La rândul  său, războiului modern este un mare consumator de resurse,  iar declanșarea unor conflicte militare de amploare,  de lungă durată, s-ar răsfrânge catastrofal asupra economiilor ambelor state. În prezent Rusia are un PIB de apx. 1700000000000 de dolari și un buget militar de apx. 42129000000 dolari, atunci când Ucraina are un PIB de apx.  154000000000 de dolari și un buget de apx. 9600000000 dolari.  După cum se vede în urma comparării bugetelor militare, bugetul militar al Rusiei este de 4 ori mai mare, însă ca și în cazul indicelui precedent,  acest buget nu va fi concentrat tot pentru ducerea acțiunilor militare contra Ucrainei, dar va fi repartizat pentru menținerea forțelor militare și de pe alte direcții strategice.

În același timp, compararea potențialului demografic, care reprezintă o componentă esențială a potențialului de război și  sursa principală de completare cu efective a armatei  ne duce spre același rezultat.  Astfel, Federația Rusă are o populație de apx. 141722205 oameni și dispune de un potențial mediu de mobilizare de apx.7000000 de oameni, atunci când Ucraina are o populație de apx. 43922083 de oameni și un potențial mediu de mobilizare de apx. 2200000 de oameni. În acest context, chiar dacă se va recurge la mobilizare în ambele tabere, raportul de forțe va fi același de 3 la 1. Cu un asemenea raport de forțe, să declanșezi un război convențional, în care vei pune accentul pe operații ofensive, va presupune un risc foarte mare.

Și în fine, analizând principalele componente ale potențialelor de război ale ambelor state putem concluziona următoarele:

            - cu raportul de forțe existent, declanșarea acțiunilor militare  riscă să implice Rusia și Ucraina într-un război de lungă durată, de o amploarea foarte mare,  ceea ce poate fi catastrofal din punct de vedere economic, social, demografic pentru ambele state;

             - în acest caz, pentru  realizarea  obiectivelor politice, prin aplicarea instrumentului militar, Federația Rusă ar trebui să mizeze pe acțiuni militare rapide, însă pentru aceasta, ar fi necesar să pună accentul pe realizarea surprinderii strategice, sau pe aplicarea unor procedee noi de artă militară, sau pe întrebuințarea armelor nucleare. Totodată, surprinderea  în condițiile actuale este foarte greu de realizat, dar de fapt, Rusia nici nu a încercat să o facă.  Faptul, că acțiunile desfășurate până la moment,  au fost puternic mediatizate, ne vorbește despre faptul, că  Rusia nici nu intenționa să declanșeze vre-un război, dar a desfășurat niște acțiuni de demonstrație de forță, pentru a intimida adversarii;

            - aplicarea armei nucleare și transformarea războiului în  unul nuclear, nu ar avea nici o logică strategică și totodată, se va transforma într-o catastrofă, nu numai pentru ambele state aflate în război, dar și pentru întregul continent european;

- în cazul unei pregătiri serioase către apărare, Ucraina nu va fi o jertfă ușoară pentru Federația Rusă ca și în cazul Georgiei sau R. Moldova. Anul 2021 nu mai este anul 2014, atunci când armata Ucraineană era în vârful slăbiciunii sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

PREGĂTIREA ȚĂRII PENTRU APĂRARE

  Abstract : Pregătirea statului pentru apărare, reprezintă o activitate deosebit de importantă, pentru asigurarea existenței unei națiuni....