Conceptele risc şi ameninţare au fost definite de diverse teorii şi
abordări doctrinare implicite şi explicite din domeniul securităţii, însă
consensul nu pare a fi realizat nici până în prezent. În continuare ne-am
propus şi clarificarea conceptuală a termenilor cu care vom opera în analiza riscurilor şi ameninţărilor cu
caracter militar, însă fără a ne limita la simpla trecere în revistă a
definiţiilor existente.
Astfel, în accepţiune anglofonă ameninţarea
reprezintă o „expresie a intenţiei de
a impune dezavantaje sau atingeri unei persoane prin mijloace de coerciţie sau
constrângere”[1].
O definiţie aproximativ similară celei
menţionate o oferă şi dicţionarele germane, care o prezintă drept „acţiunea de a pune pe cineva într-o situaţie
periculoasă, sau ceva care să pericliteze situaţia unei persoane” [2].
În schimb, prin ameninţare în limba
rusă se înţelege „o acţiune psihică
asupra unei persoane în scopul de a o pune să îndeplinească cerinţele stabilite
de altcineva”[3].
Atât „Dicţionarul Explicativ al limbii
române”, cât şi „Micul dicţionar
academic”, ambele elaborate sub egida Academiei Române definesc termenul
ameninţare drept „intenţia de a face rău cuiva (pentru a-l
intimida sau pentru a obţine ceva)”[4].
Un grup de cercetători români în frunte cu Nicolae
DOLGHIN defineşte că ,,ameninţarea, are indicatori mai concreţi,
reprezentând o declarare a unei intenţii de a pedepsi sau a răni o persoană, în
special în cazul în care aceasta nu doreşte un semn sau o avertizare asupra
unui posibil necaz, pericol etc. În ceea, ce priveşte riscul, în sens
larg, se poate afirma că se concretizează în discrepanţa dintre „aşteptarea
pozitivă” şi „evenimentul negativ”, ce se poate produce, şi prin probabilitatea
sa de a se produce. Riscul este cauzat de nedeterminare, de imposibilitatea de
a cunoaşte cu certitudine evenimentele viitoare, reprezentând o stare
potenţială, care, în anumite condiţii, poate deveni efectivă.” [5]
Grigore
ALEXANDRESCU defineşte ,,ameninţarea ca reprezentând un pericol potenţial,
exprimat prin cuvinte sau gesturi, care are autor, scop, obiectiv şi o ţintă”.[6]
În Strategia Apărării Naţionale a României găsim că „Amenințările reprezintă capacități,
strategii, intenții ori planuri ce pot afecta valorile, interesele și
obiectivele naționale de securitate, iar riscurile reprezintă probabilitatea de
manifestare a unui eveniment incert, cu impact direct s-au indirect asupra
securităţii naţionale”[7].
Manualul termenologiei militare a Armatei Naţionale defineşte
că „Ameninţarea este un pericol care
trebuie contracarat, reprezentând suma pericolelor potenţiale care trebuie
avute în vedere la proiectarea unui sistem, în vederea asigurării
operabilităţii sale într-un mediu ostil (situaţie conflictuală reală)”. Totodată, prezentul manual mai defineşte
ameninţarea cu forţa, care reprezintă „acţiunea prin care un stat sau mai multe
state săvârşesc acte politice, economice, militare sau de
altă natură, cu scopul de a impune altui stat sau state să renunţe la deplina exercitare
a drepturilor şi atributelor suverane, contrară principiilor şi normelor de
raporturi între state.”[8].
Tot aici se definesc şi riscurile la
adresa securităţii naţionale, care reprezintă prezenţa unor factori activi sau potenţiali, ce pot afecta securitatea
unui stat.
Din
şirul de difiniţii prezentat putem conchide, că ameninţarea militară este o aşa stare a relaţiilor între
state, care poate duce la provocarea unui conflict militar, caracterizată prin
gătinţa unui stat sau grupe de state pentru a aplica forţa militară. La rândul
său, riscul cu caracter militar reprezintă probabilitatea ajungerii într-o
situaţie strategică nefavoriabilă în urma operaţionalizării unei ameninţări
militare.
Anterior
am menţionat, că una din determinantele de bază a oricărei strategii militare
sunt anume riscurile şi ameninţările cu caracter militar, care au o influenţă
deosebit de mare asupra celorlalte componente ale strategiei. De aceea,
estimarea lor cât mai corectă şi realistă va duce la elaborarea unei strategii militare,
care să răspundă provocărilor mediului de securitate corespunzător.
Aşadar,
pentru a determina riscurile şi ameninţările militare propunem a se recurge la metoda de analiză situaţiei strategice a mediului de
securitate. În opinia noastră, pentru a desfăşura o analiză cât mai realistă a
situaţiei strategice este necesar de a se respecta următorul algoritm:
-
analiza geografico-militară a teatrului de acţiuni militare;
-
analiza economiei de război a eventualului adversar;
-
analiza potenţialului militar al eventualului adversar.
Analiza
geografico-militară a teatrului de acţiuni militare este o componentă
importantă în cadrul procesului de
analiză a situaţiei strategice, care ne poate ajuta în determinarea riscurilor
şi ameninţărilor militare. Studiul spatiului geografic, din punct de vedere militar, permite
evaluarea potenţialului de razboi al unei
ţări sau unui grup de ţări din spatiul geografic studiat. La rândul său,
aşezarea geografică a unei ţări sau grupuri de ţări influenţeaza în mare masură
situaţia politico-militară a acestora, ea putând avantaja sau dezavantaja ţara
respectiva.
În cadrul analizei
teatrului de acţiuni militare vor fi luate în calcul următoarele caracteristici
ale lui, cum ar fi: relieful, reţelele hidrografice, clima, sistemul de comunicaţii, populaţia şi nu în ultimul
resursele naturale.
Relieful este o caracteristică importantă a teatrului e
acţiuni militare. Aşa dar, în analiza reliefului vor fi supuse studiului
principalele forme de relief după cum sunt: regiunile de cîmpie, regiunile de deal şi podiş, regiunile muntoase
şi regiunile mlăştinoase.
Regiunile de cîmpie favorizează şi polarizează acţiunile
militare de amploare, cu folosirea în masă a mijloacelor blindate şi a oricăror
categori de tehnică din dotarea armatelor. Câmpiile, caracterizate prin
suprafete plane sau cu uşoare ondulaţii, cu acoperiri şi obstacole naturale puţine,
cuprind de regulă, o bună reţea de comunicaţii şi permit deplasarea în afara
lor.
Regiunile de deal şi podiş ocupă
suprafeţe importante pe teatrele de acţiuni militare. Prin varietatea şi
complexitatea formelor de relief ce le prezintă şi a numeroaselor acoperiri,
ele avantajază într-o oarecare masură apararea şi crează anumite greutăţi
ofensivei. Pentru ambele forme de luptă aceste regiuni pun probleme mai
complexe şi mai variate decît cele de campie.
Astfel, prin zonele de câmpie şi
podiş, vor trece principalele direcţii strategice şi operative din cadrul
teatrului de acţiuni militare. Anume, în aceste zone potenţialul adversar îşi
va conceptra eforturile principale,
creându-şi principalele grupări
de forţe.
Regiunile muntoase, prin particularităţile lor
fizico-geografice, îngreuiază ducerea acţiunilor militare. Pe parcursul
istoriei, acţiunile militare de mare amploare, duse de către grupări mari de
forte, evitau aceste regiuni. În acelaşi timp, lanţurile muntoase, pot constitui
aliniamente de importanţă strategică şi operativă, ceea ce va constrânge
potenţialul adversar să le evitate în cadrul unor operaţii ofensive, sau uneori
fiind ca direcţii secundare de acţiune.
La fel ca şi regiunile muntoase, regiunile mlăştinoase sunt
nişte obstacole greu accesibile, care la rândul său, nu permit desfăşurarea
unor acţiuni militare de amploare, fapt pentru care, de regula, se ocolesc.
Accesul în aceste zone va fi posibil numai pe comunicaţii, care, de regulă,
sunt înguste, iar porţiunile de teren uscat sunt puţine. Pe timpul iernii, în
condiţiile de îngheţ puternic, mlaştinile vor devini accesibile şi permit acţiunea
inclusiv şi blindatelor. Regiunile mlăştinoase pot favoriza lupta formaţiunilor
de rezistenţă, îndeosebi a celor din zonă, care cunosc amănunţit
caracteristicile regiunii mlăştinoase.
Astfel, caracteristicile reliefului vor avea o influenţa
foarte mare asupra comportamenului adversarului. Deci, relieful va
determina stabilirea direcţiilor
strategice şi operative din teatrul de acţiuni militare, care vor trece
preponderent prin regiunile de câmpie şi podiş, evitând astfel regiunile
muntoase şi mlăştinoase. Cunoscând aceste direcţii, putem estima care va fi
structura şi valoarea grupărilor de forţe de nivel strategic ale inamicului,
care vor acţiona pe direcţiile menţionate.
În acelaşi timp, cunoscând caracteristicile direcţiilor strategice,
valoarea grupărilor de forţe putem estima care vor fi intenţiile statului
agresor.
Totodată, cunoscând caracteristicile reliefului din teatrul
de acţiuni putem estima care va fi
structura forţelor armate ale adversarului şi anume categoriile de forţă din
structura armatei şi corespunzător genurile de armă din fiecare categorie de
forţă. Deci, dacă spaţiul teatrului de acţiuni militare este preponderent
terestru, atunci forţele armate ale statelor din acest spaţiu vor include 2
categorii de forţe şi anume forţele terestre şi forţele aeriene. În acelaşi
timp, dacă spaţiul este terestru-maritim
atunci structura forţelor armate va include 3 categorii de forţe: forţele terestre, forţele aeriene şi forţele
navale.
Caracteristicile reliefului va juca un rol important la
stabilirea genurilor de armă din structura forţelor terestre. Aşa dar, într-un
teatru de acţiuni militare cu relief preponderent de câmpie sau podiş, forţele
terestre ale statelor din zonă vor fi formate preponderent din unităţi
mecanizate sau de tancuri. În acelaşi timp, în zonele în greu accesibile de munte sau mlăştinoase forţele terestre ale
statelor din zonă for fi formate din unităţi de infanterie, infanterie uşaoră
şi vânători de munte, punîndu-se un accent mai redus pe unităţile mecanizate.
Regiunile împădurite exercită şi ele o influenţă însemnată
asupra acţiunilor militare, avantajând apărarea, pe când ofensiva este serios îngreuiată
prin limitarea în folosirea blindatelor şi tuturor categoriilor de armament.
Marile regiuni împădurite, îndeosebi cele din regiunile muntoase, ramîn însă şi
în continuare bune baze ale formatiunilor de rezistenta.
Cursurile de apă, lacurile naturale şi artificiale,
sistemele hidrotehnice, influenţează considerabil acţiunile militare. Marile
cursuri de apă (fluviile) pot constitui chiar aliniamente de importanţă
strategică. Valoarea ca obstacol a unui curs de apă, chiar neînsemnat, poate
creste foarte mult prin amenajări hidroenergetice, fapt ce determină modificari
serioase în procedeele şi metodele de forţare.
De
asemenea, o retea densa hidrografică, orientată perpendicular pe direcţia de
ofensivă, creează greutăţi armatelor aflate în ofensivă, necesitând mijloace
numeroase de trecere şi o manevră complicată a acestora, ceea ce constituie un
avantaj pentru aparator.
Clima influenţează acţiunile militare
prin variaţiile de termperatură, regimul precipitaţiilor atmosferice şi al
curenţilor de aer. Variaţiile de temperatură influentează asupra echipării şi
hrănirii trupelor, exploatării tehnicii de luptă, functionării armamentului.
Variaţiile presiunii atmosferice, a
timpului de lumină şi intuneric, în diferite perioade ale anului sau în
diferite regiuni ale globului, regimul vânturilor, influenţează diferit
acţiunile trupelor.
Sistemul de comunicaţii şi nu în ultimul rând orientarea
lui faţă de direcţiile operative şi strategice probabile, este o determinată
importantă a acţiunilor militare. Cu toate ca armatele au fost dotate cu o
tehnică de luptă capabilă de a acţiona şi în afara comunicaţiilor, majoritatea
acestor mijloace ramân totuşi legate de comunicaţii, îndeosebi pe timpul precipitaţiilor abundente (ploaie, zapada)
sau în perioade de dezghet.
O reţea densă de comunicaţii, de toate felurile şi de
calitate, favorizează desfăşurarea în ritm rapid a acţiunilor de militare, cu
folosirea în masă a tehnicii blindate şi cu asigurarea oportună a sprijinului
logistic.
Distrugerile masive ce se pot executa în sitemul de
comunicaţii, pot opri total sau temporar ofensiva pe anumite direcţii. Ca
urmare, asigurarea viabilităţii căilor de comunicaţii constituie una din
cerintele de baza, atât pentru ofensivă cât şi pentru apărare.
Resursele umane sub raport numeric şi calitativ, prezintă
de asemenea, o importanţă deosebită în ducerea acţiunilor militare. O populaţie
numeroasă poate furniza contingente importante de recruţi, favorizând
constituirea unor armate cu efective mari. De regulă, ţările cu populaţie
numeroasă au posibilitatea de a mobiliza armate de ordinul sutelor de mii şi
milioanelor de oameni.
Calitatea factorului uman, sub aspect militar, constă în
nivelul de pregătire a populaţiei unei
ţări din punct de vedere militar. În prezent, calitatea factorului uman joacă
un rol important în formarea potenţialului de apărare a ţării. Reieşind din
faptul, că în prezent forţele armate sunt dotate cu armament şi tehnică tot mai
performată, în procesul de recrutare calitatea factorului uman a devenit o
cerinţă tot mai importantă.
O altă caracteristică a factorului uman, care astăzi a
devenit tot mai actuală este şi nivelul de sprijin de către populaţie al
guvernului ţării. Atunci, când populaţia în întregime sprijină acţiunile guvernului,
iar voinţa de lupta şi spiritul combativ
a populaţiei este foarte mare în acest caz creşte considerabil potenţialul de
luptă a armatei acestui stat. În acelaşi timp, exitenţa unui anumit procent de
populaţie cu tendinţe separatiste, care simpatizează potenţialul adversar,
poate fi utilizat de către acesta împotriva guvernului propriu. Aceste procedee
de acţiune sunt denumite în prezent ca „acţiuni hibride”.
La fel ca şi celelalte caracteristici ale teatru de acţiuni militare, resursele naturale
de orice fel sunt luate în calcul pe timpul desfăşurării analizei situaţiei
strategice. Deseori, existenţa pe un anumit teritoriu a unor importante resurse
naturale, constituie obiectul unor conflicte între state, determinate de
tendinţele de acaparare, pe de o parte, şi de reacţia legitimă de a se apăra a
statelor care deţin controlul acestor resurse, pe de alta parte. Existenţa
resurselor naturale variate, asociată cu o puternică industrie prelucrătoare,
poate asigura importante resurse materiale armatelor ce desfaşoară acţiuni în
aceste zone.
În cadrul procesului de planificare strategică, aceste
regiuni sau raioane devin de obicei obiective strategice, care urmăresc a fi
cucerite. De acea, pe direcţiile strategice care duc spre aceste obiective se
stabilesc direcţiile loviturilor principale, cu concentrarea unor grupări mari de forţe.
Astfel, studierea teatrului de acţiuni militare în cadrul
procesului de analiză a situaţiei strategice
ne poate ajuta în efectuarea primelor estimări ale riscurilor şi ameninţărilor
militare. Deci, ca rezultat a analitei teatrului de acţiuni militare putem
stabili: obiectivele de importanţă strategică; direcţiile strategice care trec
prin teatrul de acţiuni militare; gradul de operaţionalizare a acestor
direcţii; aliniamentele strategice şi nu
în ultimul rând potenţialul demografic al statului agresor. Cunoscând
obiectivele şi direcţiile strategice putem înţelege: care va fi structura şi
valoarea grupărilor de forţe de nivel
strategic ale inamicului; care vor fi
intenţiile potenţialului adversar; care vor fi direcţiile de acţiune şi altele. Totodată, cunoscând aliniamentele strategice putem estima care vor
fi etapele operaţiei; ce aliniamente va pregăti adversarul pentru trecerea la
apărare (pe anumite direcţii) şi altele. În funcţie de caracteristicile
aliniamentului strategic (curs de apă, munţi, păduri, mlaştini) de ce mijloace
va avea nevoie adversarul pentru a fi cucerite. În acelaşi timp, cunoscând
potenţialul demografic putem estima: potenţialul de mobilizare a statulul
agresor; nivelul de sprijin ale acţiunilor statului advers de către populaţie;
populaţia proprie care va simpatiza
acţiunile adversarului şi altele.
A doua etapă a
procesului de analiză strategică propunem a fi
analiza economiei de război a statului adversar. Economia de război a unui
stat este capacitatea lui de a produce armament şi muniţie, tehnică militară şi
cu alte echipamente şi materiale
militare necesare forţelor armate. Cunoscând starea componentelor ei, cum
ar fi: producția mijloacelor militare de producție (industria de apărare);
producția de bunuri de consum, pentru persoanele angajate în producția de
apărare și pentru personalul forțelor armate de asemenea producția de produse
finale (echipament militar și armament)[9],
putem face estimări aproximative privind posibilităţile militare şi intenţiile
statului considerat ca potenţial inamic. Astfel, rezultatele analizei
capabilităţilor economiei de război vor fi luate în calcul pe timpul
stabiliriii gradului de ameninţare militară.
Analiza potenţialului militar al
adversarului este ultima etapă a analizei situaţiei strategice.
Aşa dar, referindu-ne la analiza potenţialului
militar se va supune studiului următorii factori:
-
compunerea forţelor armate ale
adversarului;
-
dispunerea forţelor armate (dispozitivul
strategic);
-
completarea şi pregătirea forţelor
armate;
-
parţile tari şi slabe ale forţelor
armate;
-
acţiunile curente ale forţelor armate ale adversarului;
-
intenţiile probabile ale
potenţialului adversar.
Aşa dar, primul pas în
procesul de analiză a adversarului este compunerea forţelor armate, unde se va analiza: structura forţelor armate, categoriile de forţă
din structura forţelor armate, genurile de armă din structura categoriilor de
forţă, organizarea forţelor armate pe unităţi şi mari unităţi; strucrura
organizatorică a forţelor armate pe timp de pace şi război; numărul de unităţi,
mari unităţi şi comandamente menţinute
pe timp de pace.
Al doilea pas în analiza
potenţialului advesar este analiza dispunerii marilor
unităţi ale forţelor armate, care este o determinantă importantă în stabilirea
nivelului de ameninţare militară. În acest caz, dacă majortatea unităţilor
militare ale adversarului sunt dispuse în apropierea frontierelor noastre,
atunci nivelul de ameninţarea militară va fi ridicat, în acelaşi timp, dacă
prezenţa lor este redusă, atunci şi nivelul de ameninţare va fi mai redus.
Desfăşurând o analiză mai profundă a dispunerii unităţilor militare,
comandamentelor operative şi strategice, luînd în calcul caracteristicile
teatrului de acţiuni militare, putem deduce componenţa şi structura grupărilor
de forţe create pe anumite direcţii strategice, de asemenea dispozitivul
strategic şi operativ al forţelor armate ale adversarului.
Completarea şi
pregătirea forţelor armate este un alt pas în analiza
potenţialului militar al adversarului. Astfel, analizând nivelul de completare
a trupelor, în deosebi a celor ce sunt dispuse în apropierea frontierei de
stat, putem deduce unele intenţii ale adversarului. Ridicarea gradului de completarea a trupelor
la un moment dat, desfăşurarea exerciţiilor de mobilizare cu mobilizarea
contingentului din rezervă, intensificarea procesului de instruire sunt nişte indici care ne va ajuta
să deducem nivelul de ameninţarea militară.
O altă caracteristică a nivelului de completare a armatelor
este şi numărul de cadre militare (ofiţeri, subofiţeri,
sergenţi) existente în statul advesar. Cadrele militare de obicei reprezintă
scheletul forţelor armate, pe baza cărora se menţin şi se formează noi unităţi
militare. Cunoscînd numărul menţionat, putem estima aproximativ numărul şi
calitatea unităţilor militare care pot
fi formate la mobilizare. Totodată, cunoscând sistemul de pregătire a cadrelor
militare putem estima, care va fi ciclul de regenerare şi sistemul completare a
pierderilor unităţilor pe timp de război.
În acelaşi timp, nivelul de pregătire militară a populaţiei
este o altă caracteristică nivelului de completare a forţelor armate. Cu cât
procentul de populaţie pregătită militar este mai mare cu atât şi
posibilităţile statului pentru completarea forţelor armate va fi mai mare.
Deci, cunoscând numărul de cadre militare existente într-un
stat (potenţial inamic), de asemea şi procentul populaţiei care este
pregătită militar, putem face unele concluzii
privind potenţialul militar. Creşterea
graduală a completării unităţilor miliare cu cadre militare şi rezervişti la un
moment dat, ne poate duce la ideea creşterii gradului de ameninţare militară în
adresa ţarii noastre.
Nivelul de pregătirea
a trupelor este un alt indice ce caracterizează
potenţialul de război al statului. Cunoscând sistemul de instruire a trupelor,
intensitatea desfăşurării lui, conţinutul procesului de instruire, ne va ajuta
să tragem concluzii privind nivelul ameninţării militare. Astfel, dacă
exerciţiile militare se desfăşuroară în
apropierea frontierei ţării noastre, dacă temele de instrucţie sunt
preponderent cu caracter ofensiv (în
deosebi la nivel strategic şi operativ), dacă în documentele de conducere a
procesului de instrucţie forţele armate ale statului nostru deseori figurează ca forţe adverse, iar
pregătirea lor se desfăţoară tot mai des cu
implicarea efectivul din rezervă,
atunci putem trage concluzii
clare privind intenţiile statului agresor,
care va duce la creşterea gradului de ameninţare.
Parţile tari şi slabe
ale forţelor armate ale adversarului este încă un
indice important ce poate determina nivelul ameninţărilor militare. Cunoşcând
părţile tari ale adversarului putem înţelege care sunt ambiţiile şi obiectivele
în război, iar în unele cazuri putem estima chiar şi planurile lui de operaţii. Ştiind părţile
slabe avem posibilitatea de a înţelege ce nu va intreprinde inamicul, iar la
momentul oportut de a le exploata în interesul nostru.
Un alt indice important în analiza potenţialului militar a
statului adversar este şi acţiunile
curente ale forţelor armate ale
adversarului. Compartamentul forţelor armate ale potenţialului inamic ne poate furniza multe date cu privire
la intenţiile lui. Astfel, deplasarea de trupe către frontierele noastre,
exerciţiile militare cu mobilizarea
trupelor în apropierea graniţilor ţării noastre, operaţionalizarea
comandamentelor operative, depoziţelor operative şi strategice pe direcţiile ce
ameninţă ţara noastră sunt numai unii dintre indicii ce ne poate vorbi despre
intenţiile agresive ale unor actori regionali.
În acelaşi timp, în cadrul estimării putem stabili
probabilitatea şi efectele (impactul) ameninţărilor militare, astfel având
posibilitatea de a face o prioritizatre a ameninţărilor identificate .
Reieşind din cele prezentate mai sus considerăm
că, aplicând metodologia descrisă va permite a
desfăşura o estimare mai realistă
şi obiectivă a riscurilor şi ameninţărilor cu caracter militar. Acest fapt va
permite, ca în cadrul procesului de elaborare a strategiei militare, de a face
o estimare cât mai obiectivă forţelor şi mijloacelor necesare, cât şi
elaborarea cât mai reuşită a planurilor
strategice de aplicare a forţelor armate.
REFERINTE
BIBLIOGRAFICE :
1.
Soare C. Dialectica luptei armate.
Bucureşti: Editura militară, 1981. 228p.
2.
Grozea T. Tendinţe, orientări,
controverse în strategiile militare contemporane. Bucureşti: Editura militară,
1991, 247p.
3. Соколовский
В. Военная стратегия. Москва: Военное
издательство, 1968, 463с.
4. Logofătu
Gh. Elemente de strategie militară. Bucureşti: Editura militară, 1975. 340p.
5. Гареев
M. Полководцы победы и их военное наследие. Москва: ИНСАН, 2004, 480с.
6. Семенов
В. Краткий очерк развития советского оперативного искусства. Moscova: Военное
издательство, 1960, 293с.
7. Onişor
C. Teoria strategiei militare. Bucureşti: Editura Academiei de Înalte Studii
Militare, 1999, 700p.
8. Rendulic L. Conducerea trupelor. Moscova:
Editura militară, 1974, 149p.
9. Kiulman F. Strategia. Moscova: Editura militară,
1939, 546p.
10. Михалев С. Военная стратегия. Подготовка и ведения
войн Нового и новейшего времени. Москва:
Кучкого поле, 2003, 947с.
11. Văduvă G. Strategia integrală. Bucureşti: Editura
U.N.Ap., 2003, 214p.
[1] Webster’s Third New
International Dictionary of the English Language Unabridged, vol. III, Editura Merriane- Webster, 1993, p. 2382
[2] Langenscheidts
Grossworterbuch, Deutch als Fremdspache, Editura Varlag Enzyklopedie, Munchen, 1989, p. 125.
[4] Academia Română.
Instituttul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, op. cit., p. 67; Academia Română, Dicţionar expricativ al
limbii române, ed. II, Editura
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 33.
[5] DOLGHIN Nicolae,
SARCINSCHI Alexandra, DINU Mihai-Ştefan. Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii româniei. Actualitate şi
perspectivă. Bucureşti: Editura U.N.Ap., 2004, p.6
