Odată cu apariţia statului, în perioada antică, s-a pus începutul politicii şi strategiei, iar ultima utilizând instrumente puterii, avute la dispoziţie, a dus fie la supraveţuirea statelor, fie la extinderea imperiilor.
În acţiunile de atunci, întrebuinţarea instrumentului militar este cel mai preferat. Prin puterea armelor se atingeau scopurile politice în antichitate. Perioada antică este perioada de apariţie şi dezvoltare a strategiei militare. Anume atunci au loc renumitele războaie şi bătălii, care pun bazele dezvoltării artei militare. Tot antichitatea ne-a dat renumiţii comandanţi de oşti, cum sunt: Alexandru Macedon, Iulius Cezar, Epaminonda şi alţii. Potenţialul militar de atunci depinde foarte mult de factorul cantitativ, de aceea popoarele mari, recurg tot mai mult în acţiunile sale la forţa armată.
Dacă instrumentul militar este folosit şi pînă la apariţia statului, diplomaţia apare odată cu organizarea omului în formaţiuni statale. Anume în antichitate se pun bazele dezvoltării componentei diplomatice a puterii. Instrumentul diplomatic este folosit tot mai des până la începutul războaelor, în scopul evitării lor şi la terminarea confruntărilor, pentru încheierea cât mai reuşită a păcii. Ca instrumente ale diplomaţiei, pentru a transmite mesajele suveranilor sunt folosite soliile. Tot atunci se pune baza încheierii tratatelor, care vor reglementa relaţiile dintre state . De asemenea instrumentul diplomatic este folosit, pentru încheierea alianţelor, în scopul nimicirii unor adversari comuni.
În antichitate, recurgerea la instrumentul economic al puterii este nesemnificativă. În această perioadă istorică, statele nu depind economic în mare măsură unul de altul. De aceea sunt cunoscute puţine cazuri, când prin anumite acţiuni economice să-ţi pui adversarul în dificultate.
Folosirea componentei informaţionale este cunoscută din cele mai vechi timpuri. Chiar şi în antichitate informaţia joacă un rol destul de important. Statele se străduie să procure informaţii despre potenţialul militar al adversarilor său, despre posibilii aliaţi, despre intenţiile adversarilor şi altele. În acest scop se foloseşte pe larg aşa formă de cercetare ca spionajul. Drep dovadă poate servi cartea renumitului strategist chinez Sun Tzî „Despre război”, unde foarte clar se scrie despre importanţa imformaţiei pentru un suveran şi sunt redate cele mai adecvate forme de spionaj din perioada antică. El scria că „ Există cinci feluri de agenţi secreţ,i care pot fi folosiţi şi anume: agenţi indigeni, interiori, dubli, lichidabili şi volanţi. Atunci când cele cinci tipuri de agenţi lucrează simultan şi când nimeni nu le cunoaşte procedeele, ei se numesc "sculul divin" şi constituie comoara unui suveran.”
Referitor la poporul român, perioada antică este o perioadă de glorie, o perioadă când marile imperii ale timpului în realizarea planurilor lor strategice ne luau în consideraţie şi pe noi. Anume atunci, poporul nostru a existat într-o formaţiune statală, care la anumite etape a stat în contrabalanţa conducătorilor lumii.
În antichitate, strămoşii noştri au fost uniţi ca niciodată, fiind conduşi de conducători talentaţi, buni politicieni şi strategi, care au reuşit să facă multe pentru neamul nostru, ceea ce noi nu am mai fost capabili să realizăm pe durata a 2000 de ani. Anume atunci au existat acei oameni, care au organizat naţiunea în aşa mod, ca să poată reacţiona cu succes la toate provocările timpului, ridicând statul Geto-Dac la nivel de mare putere la acea perioadă. Aceştea sunt Burebista şi Decebal, doi regi daci, care au organizat nişte regate puternice şi capabile să se impună în faţa celor mai puternice state ale timpului.
Burebista a venit la putere atunci, cînd se începuse procesul de unificare a triburilor Geto-Dacice. Obţinând puterea în anul 82 î.Hr., regele dac şi-a stabilit ca scop continuarea procesului de reunificare a dacilor şi formarea unui spaţiu de securitate adecvat în vecinătatea statului. În contextul dat au fost stabilite şi realizate următoarele obiective: unificarea triburilor dacice şi înlăturarea ameninţărilor externe.
Primul obiectiv Burebista la realizat în peioada 60-59 î.Hr. Pentru atingerea lui a adoptat o strategie perfectă, combinând cu pricepere aşa instrumente ale puterii cum sunt diplomaţia, informaţia şi forţa militară. El a ştiut cu pricepere să analizeze toţi factorii principali ai situaţiei de atunci, să aştepte momentul oportun şi să utilizeze, reieşind din situaţia creată, acel instrument al puterii care era cel mai adecvat la moment, obţinând rezultatele dorite într-o perioadă destul de scurtă, de aproximativ 22 de ani.
De menţionat faptul, că pentru unificarea regatului, Burebista nu a folosit exclusiv forţa militară, care era specifică perioadei date. Prin folosirea cu iscusinţă a instrumentului diplomatic şi factorului religios a reuşit să relizeze unirea neamului, ceea ce noi nu am putut realiza pe parcursul istoriei. Combinând cu iscusinţă factorii interni şi cu cei externi el convinge căpetenilile tribale, reuşind să unească majoritatea triburilor dacice. Factori interni, ce au dus la realizarea unirii au fost: excluderea războaielor intertribale; prosperitatea economică; un spaţiu de securitate internă mult mai adecvat şi altele. Ca factori externi ce au dus la accelerarea motorul unirii se poate presupune că au fost ameninţările tot mai frecvente ale Celţilor şi Romanilor. În activitatea sa de unificare, Burebista a folosit cu pricepere factorul religios şi anume autoritatea preotului Deceneu, care în acea perioadă juca un rol important în societate.
În acţiunile unificatorii nu trebuie de marginalizat nici instrumentul militar, care atunci era instrumentul cel mai des utilizat pentru asemenea scopuri. Burebista a folosit cu pricepere forţa militară, dar se presupune că o utiliza ca ultima soluţie împotriva acelor căpetenii tribale, care doreau să-şi pastreze puterea şi nu acceptau alte variante.
Din cele relatate mai sus se văd clar competenţele de bun politician şi strateg ale lui Burebista. În politica sa internă stabilăşte cu pricepere obiective politice, iar apoi adoptând şi aplicând strategia adecvată a reuşit în 22 de ani să le realizeze.
După realizarea obiectivelor interne, regele dac trece la realizarea celor externe şi anume eliminarea ameninţărilor permanente ale Celţilor şi Romanilor. În situaţia externă creată, Burebista şi-a stabilit ca obiective: primul, nimicirea Celţilor, ce ameninţau regatul dac dinspre Nord-Vest şi al doilea eliminarea ameninţărilor Romane, care veneau din partea de Sud a regatului.
Analizând situaţia strategică se adoptă următoarea strategie ca prin forţa militară să nimicească Celţii din Nord-Vestul regatului, iar apoi asigurându-şi spatele şi utilizând celelalte instrumente ale puterii, pe lângă instrumentul militar să treacă la acţiuni împotriva romanilor.
Astfel, în anul 59 Î.Hr. el trece la realizarea planurilor strategice, începând campania împotriva Celţilor, pe care foarte uşor îi nimiceşte. În urma războiului pierdut, Celţii emigrează masiv spre Vestul Europei, lăsând ca spaţiul până la Dunărea mijlocie să fie controlat de Geto-Daci. Astfel Burebista relizându-şi primul obiectiv politic extern.
Eliminarea ameninţărilor romane, care este următorul obiectiv politic, este cu mult mai greu de realizat, deoarece în acea perioadă Roma se află în apogeul puterii sale. În lupta contra romanilor, Burebista a contat mai mult pe acţiunile diplomatice, economice şi informaţionale, decât pe cele militare.
Prin acţiuni diplomatice, reuşeşte să foloseacă în interesul său rezultatele luptei de independenţă ale cetăţilor pontice greceşti împotriva Romanilor, cât şi efectele războiului civil din Roma.
Folosind instrumentul economic, Burebista se implica direct în evoluţia războiului civil din Roma, sponsorizând financiar cel mai mic pericol, care putea să apără ca rezultat al acestui război. Asfel pe durata războiului civil din Roma, regele dac la sprijinit permanent pe Pompei în acţiunile sale, sperând în victoria sa. Nu degeaba după finalizarea războiului civil Cezar plănuia o campanie amplă împotriva Daciei, concentrând în 44 î.Hr. o mare armată pe malurile estice ale Mării Adriatice[1], nerealizîndu-se datorită asasinării lui.
Cunoscând foarte bine situaţia din zonele de interes strategic, datorită folosirii cu pricepere a instrumentului informaţional, Burebista a utilizat oportun cele mai adecvate procedee, pentru aşi atinge scopurile strategice. Astfel ştiind situaţia Romei, aflată în război civil, folosindu-se de situaţia strategică favorabilă, utilizează instrumentul militar al puterii, cucereşte cetăţile pontice greceşti, care se aflau sub controlul Romei, luînd sub stăpânirea sa litoralul Mării Negre de la gurile Bugului până la munţii Balcani.
Perioada lui Burebista a fost cea mai glorioasă perioadă în istoria neamului nostru, o perioadă istorică de aur, atunci când pentru prima şi ultima dată în istorie, neamul nostru a fost încadrat într-un singur stat, atunci când pentru prima şi ultima dată în istorie am reuşit să formăm un stat unitar şi puternic, de temut şi respectat în regiune.
Perioada lui Decebal[2] este o perioadă de apogeu a regatului Geto-dac, o perioadă de de confruntare pe viaţă şi pe moarte cu cel mai mare imperiu al antichităţii, cum este imperiul Roman. Dacia sub conducerea lui cuprinde un spaţiu mai mic decât Regatul Dac sub conducerea lui Burebistă. Din punt de vedere al organizării instutuţilor de stat Dacia, sub conducerea lui Decebal, este mai bine organizată şi mult mai dezvoltată din punct de vederea economic şi militar. El a fost un politician foarte bun şi un strateg extraordinar. Din punct de vedere al politicului Decebal şi-a stabilit obiective politice destul de precise, iar în strategia sa a trasat o linie clară, pentru atingerea lor, folosind raţional toate instrumentele puterii posibile. Unele din obiectivele stabilite, la care aşi dori să mă opresc mai detaliat, au fost: menţinerea independenţei statului Dac şi lichidarea ameninţărilor Romane. Pentru atingerea obiectivelor stabilite, Decebal în strategia sa foloseşte cu iscusinţă toate instrumentele puterii avute la dispoziţie şi anume a instrumentelor diplomatic, informaţional şi militar. Fiind un bun diplomat, foloseşte cu pricepere instrumentul diplomatic, reuşind să încheie alianţe militare favorabile până la începutul războaelor cu Roma, iar în cazul nereuşitelor militare să încheie tratate de pace avantajoase. Ca exemplu în anii 87, 88 au loc două campanii militare romane îndreptate împotriva Daciei. Până la începutul acestor campanii Decebal a reuşit să-şi creieze o situaţie strategică favorabilă prin crearea unor alianţe militare avantajoase în zonă cu Quazii[3] și Marcomanii[4], care l-au sprijinit în război, prin acţiuni militare concomitete împotriva romanilor. În prima campanie din anul 87, fiind un foarte bun cunoscător de artă militară, foloseşte cu iscusinţă instrumentul militar al puterii, obţinând o victorie fenominală în bătălia de la Tapaie. În campania din anul 88, Decebal, militar este înfrânt, însă iarăşi datorită calităţlor sale de bun diplomat, foloseşte cu iscusinţă instrumentul diplomatic al puterii, reuşind să încheie o pace foarte avantajoasă.
Urmează războiul împotriva lui Traian, unde ultimul rege dac a demonstrat că este un bun comandant de oşti, reuşind în urma unei manevre strategice de forţe, de o amploare spaţială deosebit de mare (atacul forţelor romane din Dobrogea în timp ce forţele principale ale armatei romane se afla în centrul Daciei) a reuşit să-l constrângă pe Traian să renunţe la lupta armată şi să încheie campania militară din anii 101-102.
Şi în campania din perioada 105-106 Decebal recurge iarăşi la instrumentul militar al puterii, însă datorită puterii imense militare romane, războiul a fost pierdut. Pierderea războiului a adus la un dezastru de 2000 de ani pentru neamul nostru, care nu a mai putut să se revină nici odată şi să devină o naţiune puternică ca pe timpurile marilor regi dacici.
A greşit oare Decebal în strategia sa, alegând instrumentul militar pentru a lupta împotriva romanilor? Mai erau oare şi alte strategii, care iar fi adus succesul, dacă nu succesul atunci cel puţin evitarea catastrofei statului Dac?
În antichitate, din toate instrumentele puterii avute la dispoziţie, în acţiune, componenta militară era cea mai preferată. Nu este exclus faptul, că în situaţia existentă din anul 105, Decebal a procedat la fel. Dar să nu uităm, că în secolul II Imperiul Roman, sub conducerea lui Traian, era în apogeul puterii, reprezentând o forţă militară şi economică destul de puternică. Să duci un război contra unei astfel de puteri, era foarte greu, chiar şi pentru un regat ca Dacia, care încă nu-şi revenise pe deplin după războiul din perioada 101-102.
Posibil că Decebal în perioada dintre 102-105 a făcut tot ce este posibil pentru întărirea Daciei. El este conştient de faptul ca acţiunile militare vor reîncepe şi de aceea în perioada dintre războaie, probabil foloseşte şi celelalte instrumente ale puterii, dar după cum se ştie nereuşit. Este şi normal din punct de vedere al strategiei, că atunci când eşti ameninţat de un inamic mult mai puternic, până a acţiona militar, să cauţi şi alte soluţii de rezolvare a situaţiei şi să recurgi la forţa armată în ultima instanţă.
După căderea lui Decebal, neamul nostru nu şi-a mai revenit nici odată din snocautul strategic, ca să fie capabil să-şi atingă idealul de unitate naţională. Pe durata a 2000 de ani, noi, nu am mai avut personalităţi cu puternice calităţi de lider, asemeni celor doi regi dacici, care să ne unească şi să ne ridice la acel nivel în spaţiul European şi mondial, la care am fost pe timpurile lor.
Două milenii, datorită lipsei de conducători competenţi, cunoscători de politică şi strategie, poporul român a fost umilit, îngenincheat, dezbinat, batjocorit pe întrega perioadă a istoriei, devenind un nimeni la nivel regional şi mondial, ajungând ca astăzi să existe în două state naţionale slabe şi teritorii enorme pierdute, aflate sub controlul vecinilor săi.
Perioada antică a fost o perioadă de glorie, de înflorire şi prosperare a poporului nostru. Este o perioadă model pentru noi, românii, care ar trebui să ne servească drept etalon în dezvoltarea noastră pe viitor.
[1] Wikipedia.org/wiki/burebista.
[2] 87-106 perioada de domnie a lui Decebal.
[3] denumirea dată membrilor unui trib germanic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu